Mă inspiră oamenii frumoși spiritual, muzica, pasiunea pentru profesia de medic, bucuria și satisfacția pacienților mei.
Această ”chemare” pentru estetica dentară și stomatologie a moștenit-o și fiica mea, care urmează studiile la Facultatea de Medicină Dentară. Acest fapt mă bucură enorm, având în vedere că duce mai departe pasiunea familiei, soțul meu fiind cel care conduce laboratorul de tehnică dentară.
Cum măsurăm reușita? În succesul tratamentelor noastre și, desigur, recunoștința pacienților.
Planurile mele de viitor sunt îndrăznețe, cu obiective strategice pe care de abia aștept să le materializez. Cred că tenacitatea, munca perseverență, valorile personale și respectul pentru oameni sunt ingrediente cheie atunci când vine vorba de succes.
Mă consider o femeie puternică, deoarece am determinarea și abilitatea de a realiza tot ceea ce-mi propun!
Dr. Oana Albert
Medic dentist – Atestat în Implantologie Orală
Fondator Clinica Albert